Design cu uleiurile esențiale

Difuzoare și estetică

Alege cu stil

Înainte de alege difuzorul ideal, îți amintesc cât de important este să folosești uleiuri esențiale de calitate, pure, fără compuși sintetici care îți pot face mai mult rău decât bine. 

 

Cum aleg difuzorul ideal

Sunt multe opțiuni când vine vorba de difuzoare. Urmărește un produs de calitate, din materiale durabile și la care ai garanție. 

Evaluează ce nevoi ai: cât de mare este spațiul în care vei folosi aparatul, dacă ai nevoie de difuzie intermitentă, dacă vrei un difuzor cu cablu sau unul care se încarcă, și bineînțeles, dacă se potrivește ca design în spațiul tău.  

Roam

Roam poate funcționa fără fir câteva ore, putând fi mutat oriunde în casă sau în exterior, pe terasă de exemplu.  Are capacul din piatră naturală, cu irizații de culori diferite și 4 setări de lumină. 

Lumo

Cu baza din lemn, Lumo se potrivește în orice design cald și confortabil. Copiii vor adora diferitele setări de lumini, de la alb, galben, până la albastru, verde, roz, mov, roșu. Are funcție de difuzare intermitentă și este silențios. 

Petal

Cel mai popular difuzor, cu baza din polipropilenă bej – plămâniu, Petal are funcție intermitentă, putând fi folosit întreaga noapte. Datorită luminii discrete, merge perfect și ca lampă de veghe. 

Pilot

Un difuzor cât o cană de cafea, Pilot se potrivește în spații mici, birouri, saloane și este ideal în mașină și în călătorii. Funcționează fără fir, putând și mutat oriunde ai nevoie. 

Dawn

Un umidificator 2 în 1, cu functie de difuzare, Dawn are dimensiuni mari. Capacitate 1,8 litri și funcție de somn, adaptându-se ca nivel de difuzare și zgomot. 

Volo

Potrivit pentru un spațiu amplu și elegant, Volo are un capac din marmură, cu model texturat. Intensitatea jetului de abur se poate regla, în funcție de necesitățile spațiului în care este amplasat.

Cum am grijă de difuzor

Este simplu să întreții difuzorul, cu un minim de efort. Întreținerea regulată asigură o durată mai mare de viață și o eficiență crescută a puterii de dispersare a uleiurilor. O curățare profundă cel puțin o dată pe lună sau după o perioadă de utilizare intensă poți face astfel:

  1. Scoate aparatul din priză, apoi golește complet apa 
  2. Sterge interiorul cu o cârpă uscată și unde e cazul, cu un bețișor de vată 
  3. Umple difuzorul pe jumătate cu apă, restul cu oțet și pornește difuzarea. Dacă nu tolerezi mirosul de oțet, pune difuzorul în fața unui geam deschis. 
  4. După ce ai difuzat cel puțin 30 de minute apă cu oțet, reia pașii 1 și 2 și lasă aparatul fără capac câteva ore, să se usuce complet. 

Unde amplasez difuzoul

Odată ce ai ales difuzorul potrivit, poate te întrebi: Unde îl pun ?

În primul rând, asigură-te că este aproape de o priză sigură, și că nu poate fi dărâmat de copii, animaluțe de companie sau adulți neatenți.  

O masă sau o comodă mai înaltă pot fi potrivite pentru amplasarea difuzorului. 

Evită lumina directă a soarelui sau apropierea de o sursă directă de căldură, pentru că poate afecta eficiența uleiurilor. 

Evită să amplasezi difuzorul în fața unui ventilator care poate afecta modul de dispersie a aburului și eficiența aparatului.  

Un difuzor poate transforma complet atmosfera într-o cameră. De la holul de la intrare, camera de zi, până la dormitor și baie, de la biroul directorului, zona de recepție, până spațiul de lucru, toate spațiile pot fi înveselite cu un difuzor și uleiuri esențiale bine alese. 

Difuzarea de uleiuri esențiale va îmbunătăți calitatea aerului, ridicând în același timp starea de spirit și buna dispoziție.  

Poți folosi uleiurile esențiale în difuzor să creezi exact atmosfera pe care ți-o dorești în orice spațiu ai fi! 

Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este: Ce îmi doresc să obțin de la acest ulei sau amestec ?  Vreau relaxare și liniște ? Vreau creativitate și mișcare ? Vreau energie și vitalitate?  Vreau să elimin un miros neplăcut și să împrospătez aerul ? Sau pur și simplu îmi doresc să simt un miros plăcut, care să umple camera ? Odată ce ai stabilit ce efect îți dorești, îți va fi ușor să alegi uleiurile. Sfatul meu este să îți asculți intuiția și să alegi acele uleiuri care te atrag în momentul alegerii! 

În funcție de atmosfera pe care vrei să o obții și de spațiul pe care îl aromatizezi, iată câteva amestecuri cu cele mai îndrăgite uleiuri:

Pentru energie și mișcare, alege citrice și mentă. Încearcă:
Lime, Tangerine și Spearmint

In centrul casei, pentru echilibru și armonie în familie, alege combinații din rășini, lemn și fructe: Frankincense, Siberian fir și Pink Pepper.

În dormitor pentru deconectare și liniștire alege uleiuri din rășini și flori: Lavanda, Mușețel Roman și Vetiver.

Difuzorul pasiv

Când toată lumea este un difuzor și aromele plutesc în jurul tău

În living sau în birou

Orice suprafață textilă poate fi un difuzor pasiv. Florile decorative textile absorb aroma uleiurilor esențiale. Ține minte să le menții curate și să le scuturi de praf periodic! 

Alege difuzoare pasive din rocă de lavă și plasează-le în mijlocul livingului. Pune pe ele Citrus Bliss sau Adaptiv

La uscat haine și în dulap

Ca să eviți expunerea hainelor la substanțe toxice, folosește uleiuri esențiale pentru a da un miros plăcut hainelor tale. În ciclul de uscare a hainelor, folosește bile de lână pe care picuri 4-5 picături de ulei esențial. Mie îmi place Geranium și Spearmint

În dulap folosesc picături de Lavanda și Cedarwood printre hainele groase pentru miros proaspăt și eliminarea moliilor. 

În bucătărie

Pe lângă difuzoarele clasice, uleiurile esențiale sunt extrem de utile în bucătărie datorită aromelor deosebite. 

Poți adăuga Bergamot sau Cardamom peste ceaiul preferat, Basil sau Thyme în friptură și de ce nu, Lime în cocktail sau înghețată.

Folosește o soluție din apă și uleiuri atunci când ștergi suprafețele, pentru a elimina expunerea la toxine.  

În baie

Baia e un mediu perfect de folosire a uleiurilor esențiale. Pune un difuzor de lavă cu 5 picături de Citrus Bliss lângă dozatorul de săpun.

Pune câteva picături de Spearmint pe prosopul de șters mâinile și în interiorul rolei de hârtie igienică. 

Picură Supermint sau Eucalyptus pe podeaua de la duș sau adaugă câteva picături în gelul de duș.

În dormitor

Pentru armonie în cuplu, folosește două difuzoare pasive din rocă vulcanică sau ceramică, câte unul pe fiecare noptieră. Pune pe fiecare Ylang Ylang, Vanilie de Madagascar, Pink Pepper sau Passion

Păstrează lenjeria aromată cu Vetiver sau Sandalwood, picurând pe pernă sau așternut direct din sticlă sau fă un spray cu 30 de picături de ulei și apă și pulverizează înainte de somn. 

În camera copiilor

În camera copiilor îți dorești cele mai naturale soluții. Folosește o soluție din apă, oțet și uleiuri esențiale atunci când faci curat în camera copiilor. Alege Lemon, Onguard sau Purify

Pune Lavandă, Calmer sau Magnolia pe jucăriile preferate de pluș. 

Picură Serenity pe pernă pentru a asigura nopți liniștite. 

În mașină

Odorizantele auto sunt printre cele mai toxice substanțe, iar spațiul mic din mașină ne mărește expunerea la acestea. Folosește difuzoare pasive din burete, fetru sau ceramică, sau difuzoare portabile precum Pilot

Ține o sticlă de Peppermint și una de Ghimbir la îndemână, pentru a te ajuta atunci când obosești la volan, dar și ocazional pentru răul de mișcare. 

Expune uleiurile

Sunt obiecte prețioase

Uleiurile se țin departe de accesul copiilor, ideal în locuri ferite de lumina soarelui și de surse de încălzire. Și în funcție de cât de des le folosești, îți sugerez să îți faci propriile Stații de uleiuri.

O stație de uleiuri poate fi o tăviță, un suport din lemn, rășină sau metal, o cutie pentru bijuterii pe care ții uleiurile pe care le vei folosi în spațiul respectiv. Eu am stații de uleiuri în bucătărie, birou și living. Câte 3 sau 5, și le tot rotesc. De exemplu în bucătărie am o stație cu Frankincense, Grapefruit și Lime. În birou am o stație cu Malama, Coriandru, Bergamot, Balance și Adaptiv.

Uleiurile pe care le folosesc mai rar le depozitez în dressing, pe tăvițe din silicon expuse pe culori și pe teme. Le poți ordona alfabetic, după culoare, după utilizare, după cum funcționează mai bine mintea ta.  

Alege o cutie de bijuterii pentru depozitarea uleiurilor

Alege o tăviță din rășină sau un suport pentru lumânări

Sticluțele goale

Pune-ți imaginația la contribuție

Poți folosi sticluțele goale pe post de mini-vaze. Fă blenduri proprii în ele.

Fă propriul Reed Diffuser cu ulei fracționat de cocos și ulei esențial într-o sticlă goală și pune bețe speciale pentru aromaterapie. 

Dacă vrei să fii la curent cu alte idei de folosire a uleiurilor esențiale, înscrie-te la newsletterul lunar și urmărește-mă pe social media!